Perechea Alexandra Dulgheru/Virginie Razzano (România/Franța) s-a calificat, miercuri, în turul doi al probei de dublu feminin de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiției.
Dulgheru și Razzano au învins, în runda inaugurală, cu scorul de 6-4, 6-0, după o oră și opt minute, cuplul Greta Arn/Olga Savciuk (Ungaria/Ucraina).
În turul doi, Alexandra Dulgheru și Virginie Razzano vor întâlni perechea americană Liezel Huber/Lisa Raymond, cap de serie numărul 2, care a trecut, cu scorul de 6-3, 6-1, de cuplul Anabel Medina Garrigues/Anastasia Pavliucenkova (Spania/Rusia).
Tot în primul tur de la Australian Open, perechea Sorana Cîrstea/Lucie Safarova (România/Cehia) a fost învinsă, cu scorul de 2-6, 6-4, 6-4, după două ore și patru minute, de cuplul Natalie Grandin/Vladimira Uhlirova (Africa de Sud/Cehia), cap de serie numărul 9.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER